Bilanțul misiunilor gestionate de pompierii ialomițeni în minivacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale
În minivacanța care tocmai s-a încheiat, peste 100 de pompieri ialomițeni s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor medical, intervenția în cazul accidentelor rutiere și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul desfășurării unor evenimente reprezintă doar câteva exemple dintre cele 68 de misiuni gestionate de salvatori, în perioada 09 – 13.04.2026.
& În urma solicitărilor primite, 60 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD.
& O atenție deosebită a fost acordată și celor 2 accidente rutiere produse pe raza localităților Albești și Munteni Buzău în urma cărora 4 victime, conștiente și cooperante au fost monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul solicitărilor, ulterior toate au fost transportate la unități spitalicești, pentru investigații de specialitate.
& De asemenea, salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și a măsurilor de acordare a primului ajutor medical pe timpul:
- desfășurării unui eveniment sportiv (meci de fotbal), în municipiul Slobozia;
- slujbelor de Înviere în municipiile Slobozia, Urziceni și Fetești.
Din nefericire, nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor a continuat să genereze pagube materiale însemnate, astfel că și în această minivacanță au fost înregistrate la nivelul județului 2 evenimente.
& O intervenție gestionată de colegii noștri a fost cea din 09.04.2026, în jurul orei 21:50, când pentru Detașamentul de pompieri Urziceni s-a dat alarma în vederea lichidării unui incendiu care a cuprins locuința unui cetățean, în localitatea Alexeni. Flacăra generată de un coș de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile a condus, cel mai probabil, la izbucnirea acestuia. La locul evenimentului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Pentru stingerea și îndepărtarea efectelor negative s-a acționat aproximativ 4 ore. Focul a distrus acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, electrocasnice și textile din interiorul a două camere. În locuință a fost găsită o persoană de sex feminin în vârstă de 52 de ani, inconștientă. A fost predată echipajului medical aflat la locul intervenției, care deși a început imediat manevrele de resuscitare, aceasta din păcate nu a răspuns, fiind declarată decedată.
& În perioada supusă analizei, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă aflată în gospodăria unui cetățean, în municipiul Slobozia (cartier Bora). Intervenția promptă a salvatorilor a făcut ca incendiul să nu se extindă, focul distrugând acoperișul pe o suprafață de 30 metri pătrați. De asemenea au fost deteriorate materiale și textile depozitate în interiorul acesteia.. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric generat de un ecchipament de iluminat defect. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical unei persoane de sex feminin care acuza cefalee.
Recomandările formulate permanent de noi și comunicate în spațiul public sunt măsuri simple la îndemâna oricui, iar acestea pot preveni orice situație de urgență sau pot salva vieți în cazul producerii lor.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Compartimentul Informare și Relații Publice


