ISU Ialomița: Revelion în siguranță!

Pe măsură ce ne apropiem de trecerea dintre ani, un moment cu o încărcătură simbolică puternică, dorim ca sărbătorile de iarnă și noaptea de Revelion să se desfășoare în condiții de siguranță, liniște și responsabilitate, pentru întreaga comunitate.

În acest context, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu” al județului Ialomița vor fi permanent la datorie, monitorizând evoluția situațiilor din teren, fiind pregătiți să intervină prompt ori de câte ori va fi necesar în sprijinul cetățenilor.

În plan operațional, pompierii ialomițeni vor asigura zilnic intervenția rapidă pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor calificat, salvarea persoanelor aflate în pericol și gestionarea oricăror situații de urgență apărute pe timpul sărbătorilor.

Răspunsul la urgențele medicale se va efectua prin intermediul echipajelor SMURD, care vor asigura primul ajutor medical și transportul persoanelor, aflate în dificultate la unitățile spitalicești.  

Unul din cele mai așteptate momente, în seara de Revelion, este spectacolul oferit de jocurile de artificii. Având în vedere faptul că utilizarea materialelor pirotehnice este interzisă, dorim să subliniem că focul de artificii care va fi organizat în Piața Revoluției din municipiul Slobozia, va fi unul controlat, realizat exclusiv  de personalul autorizat, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță, astfel încât participanții să se bucure de eveniment fără riscuri.

Pentru prevenirea incidentelor și protejarea vieții, recomandăm cetățenilor să respecte următoarele măsuri simple, însă foarte importante:

·   Nu utilizați artificii, petarde sau alte materiale pirotehnice, interzise prin lege.

·    Nu permiteți copiilor jocul cu petarde și artificii.

·     Evitați zonele aglomerate și respectați indicațiile forțelor de ordine

·   În cazul părăsirii locuinței, deconectați aparatele electrice și asigurați-vă că sistemele de încălzire funcționează în condiții de siguranță.

·     La sosirea în unitatea de cazare, studiați planul de evacuare în caz de incendiu; turiștii sunt obligați să se informeze despre modul de comportare în caz de incendiu; informați personalul de la recepție, dacă identificați căi de evacuare blocate; verificați modalitatea de deschidere a ferestrelor.

·     Semnalați imediat la numărul unic de urgență 112 orice situație care poate pune în pericol viața dumneavoastră sau a celor din jur.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din Google Play.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița vă urează ca anul 2026 să vă aducă sănătate, liniște, împliniri și momente frumoase alături de cei dragi.

La mulți ani!

                              Compartimentul Informare și Relații Publice

Documente