Marți 13- Ziua Informării Preventive

De-a lungul timpului, ziua de marți, 13, a fost considerată de mulți o zi aducătoare de ghinion.

Însă, dincolo de superstiții, această dată a căpătat o semnificație aparte în România, devenind un prilej pentru educație și conștientizare. Începând cu anul 2011, la inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu E.ON România, fiecare zi de marți, 13, este declarată Ziua Informării Preventive.

Derulată sub sloganul „Preveniți ghinionul” și având ca simbol pisica neagră, această zi a fost creată pentru a le reaminti cetățenilor că un comportament responsabil, bazat pe cunoaștere și prevenție, poate face diferența în fața pericolelor. În spațiile publice aglomerate au fost amenajate puncte de informare, unde cetățenii au putut afla informații esențiale despre cum să-și pregătească locuința în caz de cutremur, ce măsuri să adopte pentru siguranța lor și a familiei, precum și cum trebuie să se comporte înainte, în timpul și după producerea unui seism.

De asemenea, în zonele unde locuiesc familii sau comunități vulnerabile, au fost distribuite materiale informative – afișe, pliante și flyere – prin implicarea activă a serviciilor voluntare pentru situații de urgență. Este vital ca fiecare dintre noi să înțeleagă că prevenția începe cu noi înșine. Accesul la informație și pregătirea în fața unor situații de urgență sunt elemente esențiale pentru protejarea vieții și bunurilor materiale. Un pas simplu, dar extrem de valoros, este accesarea platformei naționale fiipregătit.ro, unde găsiți informații clare, actualizate și accesibile despre cum să acționați în diferite situații critice.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continuă, la nivel național, o serie de campanii de informare și educare a populației.

Pentru mai multe detalii cu privire la campaniile desfășurate de IGSU accesați:

- https://isuil.igsu.ro/campanii

                      Ghinionul poate fi prevenit! Fiți prevăzători!

                                            

                                  Compartimentul Informare și Relații Publice  

Documente