În urma unui eveniment nefericit, o persoană și-a pierdut viața

Astăzi, în jurul orei 14:30, Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier, în care a fost implicat un autoturism, ce a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un copac, în localitatea Axintele

Au fost alocate de urgență o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar în sprijinul acestora au acționat și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița și elicopterul SMURD București.

La locul solicitării au fost găsite două victime:

- una (persoană de sex masculin, cu vârsta de aproximativ 20 de ani) conștientă, cooperantă, căreia i s-a acordat primul ajutor medical, ulterior fiind preluată și transportată la o unitate spitalicească din municipiul București;

-  cea de-a doua (persoană de sex masculin cu vârsta de aproximativ 15 ani), inconștientă, aflată în stop cardio- respirator. Deși au fost începute imediat manevrele de resuscitare, din păcate victima nu a răspuns fiind declarată decedată.

 

                                  Compartimentul Informare și Relații Publice

Documente